|
|
|
 Unul
dintre cei mai importanti compozitori
italieni de opera, Giacomo Puccini
(1858-1924) cultiva mai putin exagerarile
pasionale caracteristice curentului
verist, pastrând doar sugestia
unei accentuari a trairilor subiective.
Operele sale releva preferinta pentru
drama, ele având un evident
substrat social.
Subiectul operei Tosca a început
sa-l pasioneze pe Puccini din 1889,
când a vazut-o pe Sarah Bernhardt
jucând în piesa Tosca
de V. Sardou. 11 ani mai târziu,
în 1900, avea loc la Roma premiera
operei, având-o ca prima interpreta
a Floriei Tosca pe celebra cântareata
româna Hariclea Darclée.
În ciuda limbajului muzical
extrem de îndraznet pentru acea
perioada, opera s-a bucurat înca
de la premiera de un mare success,
mentinându-se în repertoriul
permanent al teatrelor de opera de
pretutindeni.
|
Dirijor:
Petre Sbârcea
Regizor: Rodica Popescu
Moisa
Decoruri si costume: Andrei
Schiopu
Maestrul corului: Tiberiu
Popa
Asistent maestru de cor:
Corneliu Felecan
Distributia:
Floria Tosca - Gloria Crista
Mario Cavaradossi - Romeo
Saleno
Scarpia - Gheorghe Mogosan
Angelotti - Mircea Moisa
Sacristanul - Marius Chioreanu
Spoletta - Petre Ghilea
Sciarrone - Florin Estefan
Roberti - Dan Dumitrana
Un temnicer - Augustin Moldovan
Un pastor - Henrietta Almasi |
|
 |
|
 Adaptare
dupa opera buffa Precautiuni inutile
de G. Paisiello, spectacolul Figaro
ofera celor mici ocazia de a se apropia
de genul operistic printr-o poveste
cântata, absolut delicioasa,
reprezentata cu un înalt grad
de profesionalism.
|
Regia artistica:
Traian Savinescu
Scenografia: Viorica
Petrovici
Dirijor: Ciprian
Teodorascu
Orga si pregatire muzicala:
Madalina Florescu
Distributia:
Figaro - Mihai Lazar
Rosina - Cristina Eremia
Almaviva - Valentin Racoveanu
Bartollo - Ion Dimieru
īn alte roluri - Vincentiu
Taranu si Horia Sandu
Moderator: Smaranda Oteanu-Bunea
Īsi da concursul Ansamblul
Serioso |
|
|
|
 Supranumit
voievodul operetei, Dorin Teodorescu
a excelat într-un gen care uneori
a fost pe nedrept considerat facil,
dar care, fara îndoiala, îsi
are eroii sai. Vedeta incontestabila
a operetei ultimelor decenii, disparut
prematur dintre noi, în plina
forta creatoare, Dorin Teodorescu
a ramas un simbol pentru toti iubitorii
genului
|
Realizator de
televiziune: LUMINITA
CONSTANTINESCU
Comentariu: Prof.univ.dr.GRIGORE
CONSTANTINESCU, muzicolog
Regizor de film: PAUL
ORZA |
|
|
|
|
Dirijor:
Gheorghe Victor Dumanescu
Regia artistica: George
Zaharescu
Regizor secund: Rodica
Popescu Moisa
Asistent regia artistica:
Cristina Albu
Decoruri si costume: Gheorghe
Codrea
Coregrafia: Victor
Vlase
Asistent coregraf: Anca
Opris Popdan
Maestrul corului: Tiberiu
Popa
Asistent maestru de cor:
Corneliu Felecan |
Distributia:
Elisa Doolittle - Doina Neculce
Sāmpetrean
Henry Higgins - Petru Ghilea
Alfred P.Doolittle - Sandu
Marcovici
Colonelul Pickering - Valeriu
Turcu
Mrs.Higgins - Stefania Barz
Freddy
Eynsford-Hill - Dan Dumitrana
Mrs.Pearce - Georgeta Orlovschi
Harry - Radu Pintea
Jamie - Calin Nitulescu Zoltan
Karpathy - Florin Pop
Lord Baxington - Nicolae Craciun
Lady Baxington - Todosia Toma
Mrs.Hopkins - Anca Aluas |
| Legenda lui Pygmalion
si a Galateei a constituit punctul de
plecare pentru piesa Pygmalion de G.B.Shaw.
Interesat de viziunea particulara a
lui Shaw asupra subiectului (creatorul
care se îndragosteste de propria
creatie), Frederick Loewe pune pe note
libretul lui Alen Jay Lerner, dupa piesa
Pygmalion. Rezultatul: la 15 martie
1956 are loc pe Broadway memorabila
premiera a musicalului american My Fair
Lady. |
|
|
|
|
|
|
Dirijor:
Claude Villaret
Regizor: Cristina
Cotescu
Management/Organizare/Asistenta
regie: Theodore Coresi
Distributia
Fiordiligi - Catarina Coresi
Dorabella - Elena Suvorova
Despina - Rannveig Braga
Ferrando - Bo-Han Choe
Guglielmo - Simon Park
Don Alfonso - Dominik Eberle |
A treia si ultima colaborare
dintre W.A.Mozart si libretistul Da
Ponte a dat la iveala opera buffa
Cosi fan tutte (1790). Doar aparent
însa aceasta este o comedie
de situatii deoarece sentimentele
exprimate de text sunt când
validate când disimulate de
configuratiile muzicale. Ambiguitatea
aceasta a fost expresiv comentata
de Hyppolite Taine : “Pe scena
doua cochete râd si mint, însa
în muzica nimeni nu râde,
cel mult surâde si chiar lacrimile
par un zâmbet”. |
|
|
