Paștele – sărbătorit prin concerte la Filarmonica Sibiu

Paștele – sărbătorit prin concerte la Filarmonica Sibiu


29.03.2021

Sărbătorile de Paști de anul acesta sunt marcate cultural la Sibiu prin cinci evenimente muzicale programate atât în Săptămâna Mare a Paștelui Catolic, cât și în cea a Paștelui Ortodox, reunite simbolic sub titulatura ”Lumini Pascale”. Primele două concerte vor avea  loc în această săptămână, miercuri și joi.
 
Dirijorul Ștefan Novak, soprana Melinda Samson și pianistul Dragoș Cantea sunt artiștii invitați pentru a li se alătura muzicienilor din Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu în cursul acestei săptămâni.

Primul eveniment, un Concert-Vocal Simfonic Pascal, este programat miercuri, 31 martie 2021, la Biserica Evanghelică C.A. din Piața Huet și va începe la ora 19. Programul serii va cuprinde compoziții cu caracter Pascal, semnate de J.S.Bach, M. Ravel și G.F. Händel. Pe scenă, alături de Orchestra Filarmonicii Sibiu va urca soprana Melinda Samson.

Absolventă a Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" și specializată la masterclassuri în Arta liedului şi Canto baroc, Melinda Samson a obținut o serie de premii la concursuri de specialitate, precum Premiul al II-lea la Festivalul Internațional de Muzică Barocă 2011 – ”La Stravaganza” Cluj-Napoca, Premiul al II-lea la Concursul Național de Canto – ”Marțian Negrea” din Ploiești în 2000 și Premiul I la Concursul Naţional de Canto  ”Hariclea Darclée” din Brăila 1999.  În calitate de solistă participă la numeroase concerte vocal-simfonice, camerale, gale de operă, recitaluri de lied şi festivaluri, atât în ţară cât şi peste hotare (Germania, Austria, Ungaria, Republica Moldova, Turcia). În prezent este lector universitar la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală.
soprana Melinda Samson
Seara de joi 1 aprilie 2021 regăsește muzicienii sibieni pe scena Sălii Thalia alături de solistul Dragoș Cantea, în cadrul celui de-al doilea eveniment muzical din cadrul seriei ”Lumini Pascale”. Programul este compus în totalitate din compoziții ale lui W. A. Mozart evenimentul fiind programat a se desfășura cu începere de la ora 19.
 
Dragoș Andrei Cantea este un produs artistic al școlii ieșene de muzică, având-o ca mentor între anii 1999 – 2017 pe Ioana Stănescu, atât la nivelul studiilor preuniversitare, cât și la nivel de licență și prim masterat. Din 2017, Dragoș este masterand avansat al Academiei Norvegiene de Muzică din Oslo, la clasa profesorilor Håvard Gimse și Kathryn Stott, susținând constant recitaluri și concerte în România, Scandinavia, Austria, Italia, Elveția și Regatul Unit.Simultan, urmează școala doctorală a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, sub îndrumarea maestrului VOCES Dan Prelipcean.Din 2020 Dragoș este co-fondator și directorul artistic al Classix Festival.
Dragoș Cantea - pian
Pentru ambele concerte îl vom găsi la pupitrul dirijoral pe Ștefan Novak. Născut la data de 25 aprilie 1973 în localitatea Pâncota, județul Arad, Ștefan Novak a început să studieze muzica la vârsta de 6 ani cu un violonist amator, a continuat la Școala Generală cu profil de Artă din Arad și Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. Este licențiat la două facultăți ale Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, în anul 1997 la Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea Violă, și în anul 2003 la Facultatea Teoretică, specializarea Dirijat Orchestră, iar în anul 2006 finalizează studiile de masterat la specializarea Stilistică Dirijorală. Activitatea sa dirijorală cuprinde concerte, spectacole și înregistrări cu orchestre din România, Ungaria, Cehia, Bulgaria şi Corea de Sud.
Ștefan Novak - dirijor
Cele două concerte vor fi transmise pe pagina de Facebook a Filarmonicii de Stat Sibiu.
---
Următoarele evenimente muzicale din cadrul seriei ”Lumini Pascale” se vor desfășura în 26, 27 și 28 aprilie 2021.
---
Evenimentele sunt realizate cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu!
---
Sprijiniți muzica Filarmonicii Sibiu! Deveniți mecena prin donații onorifice în contul:
RO 86 TREZ 57621 G 370100XXXX (CUI/CF Filarmonica de Stat Sibiu: 4556263)
---

Urmăriți-ne pe:
www.tiktok.com/@FilarmonicaDeStatSibiu

Similar Suggestions

Muzica merge mai departe!
Două concerte și o singură grevă
Ștefan Cazacu, nominalizat la Premiul pentru muzică oferit de Radio România Cultural
Primăvară muzicală
SAIFS încalcă dreptul la muncă al angajaților care nu fac parte din sindicat și obstrucționează, din nou, organizarea concertului simfonic!