Recital dedicat Zilelor Minorităților Naționale din România

Recital dedicat Zilelor Minorităților Naționale din România


Bilete:

30 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari)

Gazdă:


Strada Cetății 3-5, Sibiu 550160, Romania

Dates And Hours:

Duminică, 14 Decembrie 2025
19:00 - 20:30
Bilete în curând

Despre

Duminică, 14 decembrie 2025, ora 19.00, Sala Thalia

Recital dedicat Zilelor Minorităților Naționale din România


Ștefan Cazacu - violoncel
Cătălina Bordeanu - pian                     

asCULTă:
  • E. Bloch – Prayer
  • M. Bruch – Kol Nidrei op.47
  • D. Popper – Rapsodia ungară op.68
  • P. Constantinescu – Cântec vechi
  • B. Bartók – Dansuri populare românești
  • A. Arutunian – Impromptu
  • R. Schumann – Fantasiestücke op.73

***


Ștefan Cazacu este solist concertist al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Laureat în Germania și România, tânărul violoncelist Ștefan Cazacu și-a adăugat în palmaresul său două distincții internaționale: premiul I la International Danube Festival - Donaufest (Ulm, Germania - 2022) și premiul al III-lea la Concursul Internațional George Enescu (București, România - ediția 2020-2021).
 
Ștefan Cazacu se bucură de o carte de vizită ce constituie baza unei cariere de succes. A primit de timpuriu o educație complexă într-o celebră familie de muzicieni, a urmat studii muzicale universitare la București și la Viena, a obținut premii în diverse competiţii naţionale și internaționale și a fost apreciat - în ipostază solistică sau ca membru al Orchestrei Române de Tineret – în țări ca Olanda, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franța, Elveția, Italia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Norvegia, Luxemburg, Belgia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Republica Moldova, Turcia, Israel, Emiratele Arabe Unite, Vietnam, China, Statele Unite ale Americii.
 
Povestea sa în lumea muzicii se scrie având ca partener de drum un violoncel de colecție, pe care Ștefan are privilegiul de a cânta de la vârsta de 15 ani. Instrumentul său a fost creat în urmă cu peste 100 de ani, în 1917, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman.
 
În recitaluri sau concerte - în ipostază solistică sau ca membru al Orchestrei Române de Tineret - Ștefan Cazacu a fost aplaudat pe scene europene importante, precum Musikverein și Konzerthaus – Viena, sala Filarmonicii din Paris, Konzerthaus și sala Filarmonicii din Berlin, Elbphilarmonie Hamburg, l’Auditorium Parco della Musica - Roma, sălile filarmonicilor din Skopje, Sofia, Belgrad. De asemenea, a cântat pe scenele din România, ca Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului, Opera Națională București și în sălile filarmonicilor din țară.
 
A participat la evenimente ca Festivalul Mahler de la Toblach – Italia, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Ravello, Festivalul Young Euro Classic – Germania.
 
A colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România – inclusiv cu Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio – dar și cu Filarmonica din Chișinau (Republica Moldova) sau cu Orchestra de Tineret din Alicante (Alicante Youth Orchestra) – Spania ș.a. Printre dirijorii care l-au acompaniat se numără Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu, Theo Wolters.
 
Talentul său a fost răsplătit prin numeroase distincții obţinute, ca premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen – Austria (2008), premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia (2008), Marele Premiu la selecția națională pentru Concursul Eurovision Young Musicians – Bucureşti (2010) ș.a.

Născut în anul 1994, Ştefan Cazacu şi-a început la doar 6 ani formarea muzicală, alături de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu. A urmat studiile de licență și de master la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa unui alt important violoncelist român: Răzvan Suma.
 
Grație bursei Erasmus oferite de Uniunea Europeană, și-a completat studiile de master la Universitatea de Muzică din Viena (Universität für Musik und darstellende Kunst Wien/ University of Music and Performing Arts Vienna), una dintre cele mai importante instituții de gen din lume, a cărei istorie a început cu peste 200 de ani în urmă, în 1817.
Ștefan Cazacu a participat la cursuri de perfecționare susținute de apreciați violonceliști pe scena muzicală internațională, ca Reinhard Latzko, Wolfgang Boettcher și Frans Helmerson.
 
Pe lângă activitatea sa solistică, în ultimii ani Ștefan Cazacu a ales să se dedice în paralel și pedagogiei, dăruind mai departe din experiența sa, pentru a contribui la formarea tinerilor muzicieni. Astfel, Ștefan Cazacu predă (din 2020) la Universitatea Națională de Muzică București și la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti și a susținut o serie de masterclass-uri.
 
Cel mai recent atelier de măiestrie este cel prezentat în cadrul Festivalului Internațional CellEAST – primul festival de violoncele din România (2022), eveniment în cadrul căruia a fost invitat și ca solist, evoluând alături de Orchestra Română de Tineret.
 
În octombrie 2018, alături de părinții și de sora sa - violoncelistul Marin Cazacu, flautista Constanța Cazacu și violonista Iulia Cazacu - Ștefan a participat la primul său turneu național, intitulat Clasic la puterea a treia.
 
De asemenea, Ștefan Cazacu colaborează constant – începând din anul 2011 – cu ansamblul Violoncelissimo, creat de tatăl său, Marin Cazacu, în 1992. Ansamblul presupune o formulă flexibilă – cuprinde între 4 și 100 de violoncele – în funcție de eveniment. Alături de Violoncelissimo, Ștefan Cazacu a cântat în străinătate, în orașe ca Bruxelles sau Washington DC, dar și în țară, la București, Iași, Timișoara ș.a.
 
Ștefan cântă deseori și alături de violoncelistul Mircea Marian - cei doi artiști prezentându-se publicului sub numele de Duo Serafim - și a fost apreciat în cadrul ansamblului PlaCello – împreună cu Răzvan Suma, Ella Bokor și Mircea Marian.


***

Cătălina Bordeanu a început studiul pianului la vârsta de 6 ani. Este licențiată și absolventă a cursurilor de master la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa prof. univ. dr. Dana Borșan.

A obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale de pian și acompaniază frecvent la diverse proiecte și concursuri, obținând și un premiu special pentru cel mai bun acompaniator din cadrul CellEAST International Competition, ediția III, categoria Young Celleast. A participat la cursuri de perfecționare susținute de Martin Hughes (Austria), Marcelo Amaral (Germania), Primrose Piano Quartet (Anglia), Gerlinde Otto (Germania), Anton Kernjak, Anna Gebert, Daniel Fueter (Elveția) etc.

Cătălina a susținut recitaluri solo și împreună cu colegi de generație în săli de renume din România, dar și în afara țării. În 2020 obține o bursă Erasmus la Universitatea de Muzică Fryderyk Chopin din Varșovia unde studiază la clasa prof. Alicja Paleta-Bugaj. În același an realizează o serie de înregistrări speciale în cadrul Societății Române de Radiodifuziune alături de contrabasistul Vlad Rațiu. A colaborat de asemenea în cadrul Orchestrei de Cameră Radio.
În prezent este doctorand și cadru didactic asociat la Universitatea Națională de Muzică din București, profesor corepetitor la Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti" și membră în Trio Larson.


Posesorii pachetelor de bilete beneficiază de acces inclus la acest concert.


Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Proiect cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2025.