Solistul concertului simfonic din această săptămână, Octavian Lup, va susține și un masterclass de violoncel la Sibiu. Participarea este gratuită, iar cei interesați sunt rugați să se înscrie telefonic la +40 751 482 020. 𝗠𝗮𝘀𝘁𝗲𝗿𝗰𝗹𝗮𝘀𝘀 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝗼𝗹𝗼𝗻𝗰𝗲𝗹
Vineri, 24 ianuarie 2025, ora 10.00
Filarmonica de Stat Sibiu - Sala "Henry Selbing"
Înscrieri: miercuri, 22 ianuarie, și joi, 23 ianuarie, între orele 9.00 și 16.00, la tel. 0751.482.020 (Roxana Manta). Participarea este gratuită!
Octavian Lup cântă la violoncel de la 7 ani și a devenit unul dintre cei mai străluciți violonceliști ai generației sale, un reprezentant al excelenței în arta muzicală și o personalitate remarcată pe podiumul scenelor naționale și internaționale. Laureat a numeroase concursuri din România și din străinătate, el a concertat pe patru continente, alături de nume cu rezonanță din domeniul muzicii clasice. Asemeni lui George Enescu, s-a perfecționat la Conservatorul Superior Național de Muzică din Paris. Pe lângă activitatea solistică intensă, își dedică timpul tinerei generații de muzicieni, fiind lector universitar doctor la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Pasiunea pentru oameni și pentru muzică l-a determinat să înființeze orchestra New Hope, care duce muzica în spații neconvenționale. Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Alte sugestii
Filarmonica de Stat Sibiu poartă ecoul muzicii la Festivalul Internațional „George Enescu” 2025
Festivalul Enescu continuă la Sibiu cu artiști virtuozi de prestigiu mondial. Ultimele bilete și abonamente
Masterclass-ul coordonat de sopranele Iulia Isaev și Diana Țugui, o rampă de lansare pentru tinerii artiști
Declarație de presă privind cheltuielile pentru servicii juridice
„Concerte pe Acoperiș” 2025: Muzica a ajuns până la cer!